Scrisoare catre viata

Povestea incepe usor...fara fantezie multa, dar cu muzica in suflete.Tu esti fata indragostita, eu sunt baiatul fara suflet,care incearca doar sa ademeneasca.Nu?Inseamna ca eu gresesc.Tu esti baiatul indragostit si eu sunt fata care pare atat de distanta.Soarele apune si noi ascultam impreuna Scorpions.

Eu simt in suflet o liniste deplina, tu crezi ca acum vine momentul.Eu simt furnicaturi pe sira spinarii cu fiecare acord, cu fiecare cuvant.Tu te gandesti cum sa stai cat mai aproape de mine.

Simt cum muzica imi intra in sange, pe al tau cu siguranta in face mai dulce.

De ce ne dorim lucruri atat de diferite?De ce nu ne gasim un partener acceptabil, unul care sa ne inteleaga si sa reactioneze asa acum trebuie?Pentru mine muzica are efect afrodisiac, pentru tine nu inseamna nimic, te lasa rece.De ce?Poate pun prea multe intrebari si nu ma concentrez asupra lucrurilor importante...asa imi spune lumea.

Dar eu nu vreau sa ascult ce spune lumea, muzica imi ghideaza mainile peste tastatura si ma gandesc ca nu exista persoana care sa imi semene.Dar ma insel.Am gasit deja cativa, chiar fara sa caut departe.Suntem atat de multi cei care ne dorim totul.Totusi realizez ca niciunul din cei asemenea mie nu si.au gasit fericirea.

Si nu vorbesc despre fericirile mici, nu.Acea fericire sublima, ce iti intregeste viata si te face sa simti caldura soarelui.

Vreau sa simt furnicaturi si fluturi in stomac alaturi de tine.Ce ma opreste?Nu exista raspuns....Cand ti.am spus asta, ai zambit si mi.ai spus sa prind niste fluturi si sa ii inghit.Cred ca am meritat rapunsul tau.

De ce ne consideram superiori?Exista superioritate si intre persoane superioare, sau mai bine zis , ce se considera superioare?Noua ne.a fost impusa superioritatea, sustinuta pas cu pas de.a lungul anilor, de catre familie.Nu am fost crescute sa ne simtim egale celorlalti.Ni s.a spus ca avem ceva maret in noi si nu exista scuza pentru nereusita.Timpul a trecut si eu am obosit poate.Am ascultat si muzica ta....si poate pentru putina vreme mi.am pierdut calea.Oare aveam o cale?Oare am cunoscut.o pentru a o pierde mai apoi?

E atat de greu sa iubim?Vrea sa pastrez o persoana langa mine, dar eu sa exist si pentru ceilalti.Oare asta e egoism?Cu siguranta nu este normalitate...

Si atunci imi pun intrebarea: vreau cu adevarat sa iubesc?