Recapata Speranta! -partea II-

(continuare)

Zambesc: chiar la asta ma gandeam si eu.Nu pot sa recunosc pentru ca probabil ar crede ca imi place de el.Adevarul e ca...

"- Noi suntem trenul iar ocaziile din viata sunt garile", i.am raspuns.
"- Si atunci cine sunt calatorii?"
"- Calatorii sunt fluturii din stomac", spun eu fara sa ma gandesc prea mult.

Nici nu am realizat ce am zis!Doamne!Ca nuca in perete!Poate nu a auzit...El ma priveste ganditor.

"- Esti foarte interesanta."
"- Eu spun ca sunt ciudata..."

(Iar am trantit.o!)
Dar el incepuse sa rada si observ ca are dinti perfecti.Rad si eu.Am ras impreuna.

Intorsi la locurile noastre inghesuite, tot restul drumului am vorbit despre viata, muzica si carti.Mi.a spus ca ii placeau jocurile pe calculator, dar ca nu mai vede rostul de a evada.Era din nou trist.Incearca sa schimbe subiectul.Se fereste.

"- De ce esti trist". vine randul meu sa intreb.
"- Nu sunt!"
"- Ba da; esti, dar te ascunzi.Sunt o necunoscuta (nici macar nu ne prezentasem), nu vad de ce te.ai ascunde de o persoana pe care probabil nu o vei revedea.
"- Poate ca ai dreptate..."
"- Stiu ca am!"
"- Esti mereu atat de sigura pe tine?"
"- Nu.Doar cu persoanele pe care nu le cunosc."

Incepe iar sa rada si descopar ca imi place rasul lui.Imi spune ca trebuie sa imi arate ceva.

Deachide geanta laptopului si scoate un doasr gros. Ma indeamna sa citesc.
(va urma)

[citeste prima parte aici]

[Read More...]

Recapata Speranta! -partea I-

[dupa caz real]

Doua vrabii plutesc pe cerul albastru.Le urmaresc pana cand trenul le scoate din campul meu vizual.Imi simt sufletul cald.
Era prima data cand ridicam ochii din revista de moda cumparata din gara.Mi.am deschis doza de RedBull si am privit in compartiment.
Trenul era plin, dar parca mai multe bagaje decat oameni.Era sfarsit de weekend si lumea se grabea spre Bucuresti.Iau inghitituri mari din energizant si imi spun ca sunt singura care nu se grabeste...

Dar sirul gandirii imi este intrerupt de o usoara bataie pe genunchi.Tanarul din locul de vis-a-vis imi atragea atentia.Nu avea mai mult de 25 de ani, era ras in cap si purta sosete la sandale.Avea langa el geanta de laptop si sub scaun un rucsac de 65 de litrii.Imi zambea si imi facea semn sa opresc muzica.
Intrigata, mi.am dat jos castile si i.am zambit inapoi.Avea ochii caprui si unghiile roase.In jurul incheieturii stangi purta un elastic subtire.

"- Stiai ca energizantele nu sunt bune pentru inima?" , mi.a spus pe un ton jucaus.
"- Stiu, doar daca le consumi des", am raspuns eu incercand sa ma apar.
"- Si tu nu faci asta, nu?"
"- Nuuuu, doar atunci cand este nevoie."(Logic ca minteam)
"- Si acum chiar e nevoie?"
"- Da!Ma asteapta o seara luuunga".

Si asa am inceput sa ii povestesc de iesirile de duminica, la stand up, de ceea ce am facut in weekend si de dorinta de a ma intorce schimbata in Bucuresti.
El mi.a povestit de petrecerea la care a fost.O nunta.A fratelui sau.A adaugat ce este probabil ultima nunta la care va merge.Zambeste, dar de aceasta data o umbra de tristete i.a strabatut fata palida.

Ajunsi in Ploiesti, m.a intrebat vreau sa ies la o tigara.I.am raspuns ca nu sunt fumatoare, dar ca il voi acompania totusi.Ba chiar i.am oferit bricheta mea portocalie.

Gara era goala.(Cine sa mai plece duminica dupa-amiaza?)

Ma intreaba de ce sunt trista, pentru ca ramasesem cu privirea pierduta in zare.

"- Traim prea putin..." , i.am raspuns eu.(Nici nu stiu de ce am spus asta)
Pentru cateva momente a ramas cu tigara in mana,ganditor.

"- Nu ti se pare ca viata e precum o cale ferata?" intreaba dintr.o data.

(va urma)

[citeste partea a II.a aici]

[Read More...]