The final frontier



Anul acesta am invatat o lectie foarte importanta: gastile vin si pleaca.Ce raman sunt amintirile frumoase, pozele facute cu fish eye lens si  uneori, cate un om sau doi cu care vei mentine o relatie de prietenie adevarata.
Poate ca in trecut am pus prea mult accent pe gasca si apartenenta la grup.Am primit o lectie de la viata, dar ca orice lectie, a venit exact la momentul oportun.
In ultima jumatate de an am avut placerea sa cunosc o multime de oameni si sa invat ca lumea e cu adevarat mare.Am avut parte de multe iesiri din Bucuresti, cu drumuri catre Targu-Mures, Vama-Veche, Paris, Cluj sau Moeciu.Am avut parte de #Snowcocktail, #beertweetmeet si #wiilovepizza.

Toate au un element comun: DRUMUL.


Drumurile sunt cele care ne leaga experientele si aventurile.Drumurile sunt cele care fac o destinatie sa ne ademeneasca cu mai mare putere.Drumul este cel care te face sa apreciezi natura si oamenii cu care calatoresti.
Si fie ca am zburat cu avionul, fie ca am traversat Bucurestiul noaptea cu Fordutza, fie ca am cutreierat Romania in lung si in lat cu iFiesta, drumul a fost la fel de important ca destinatia. Iar cand ai parte de un adevarat treat: un test drive in weekend, atunci clar trebuie sa mai adaug un element: Masina.

E momentul sa te intrebi de ce articolul poarta un nume atat de ciudat.Ei bine, cand m.am asezat prima data pe scaunul din drapta in noul Focus chiar ma asteptam sa il aud pe Jean-Luc Picard anuntand inceputul unui nou episod din Star Trek.

[Poate trebuie sa mentionez ca eu nu am facut scoala de soferi.Nu sunt pasionata de masini si sunt o fire extrem de boema.Asa ca atunci cand incerc sa povestesc despre o masina care m.a fascinat, nu am sa pot sa vorbesc despre piese sau tipul de motor.Dar am sa vorbesc despre senzatii, experiente si trairi.]

Iar din puctul de vedere al unui pasager, acest Ford Focus mi.a oferit subiecte de articole pentru urmatoarele cateva luni.Mi.a placut la nebunie pozitia scaunului si faptul ca picioarele imi stateau usor ridicate, lucru ce a facut drumul extrem de confortabil. In plus, cu toate ca eu aveam scaunul dat in spate, nu ii deranjam deloc pe ceilalti pasageri.
Comportandu.ma exact ca DeeDee din Dexter's Lab, m.am apucat sa testez toate butoanele si sa pornesc toate luminitele.Nu stiu daca am fost un copilot bun (Cartoon stie) dar, cu siguranta am fost cel mai entuziast.
Stiu ca exista multe masini care fac acelasi lucru, au aceleasi dotari si se invart in acelasi price range, dar la finalul drumului, cand faceam o ultima tura prin Bucuresti, chiar am incercat sa imi fac un calcul de plata a unor rate pentru viitorul apropiat(la primavara dau de carnet:D)
O singura hiba i.am gasit si anume portbagajul mic - pentru o fata.Dar daca masina iti place cu adevarat sunt sigura ca se gasesc solutii.
Pana acum o saptamana, gandul meu nu zbura mai departe de ziua in care imi voi lua carnetul.Acum deja zboara catre drumurile pe care le.as putea face cu o astfel de masinuta.

Weekendul trecut am realizat ca in viata uneori drumul este la fel de important ca destinatia.Poate daca stiam asta din primul an de facultate nu ramaneam trista atunci cand Gasca Vesela s.a destramat....





Share


Responses

1 Respones to "The final frontier"

Gem spunea...

Acum ceva timp, cineva imi povestea: " Imi aduc aminte cand eram copil, ca ma trezea tata la ora 4AM si ne pregateam lucrurile sa plecam la mare, la munte sau oriunde dar sa fie departe de casa. Plecam si tot drumul eram foarte entuziasmat si fericit. Dar cand ajungeam acolo, imi placea dar nu eram la fel ca pe drumul pana acolo." Am stat si am rumegat povestioara domnului respectiv si am realizat ca are dreptate. Destinatia nu este atat de satisfacatoare pe cat este drumul. Se potriveste pentru orice facem. Actiunile intimp se regaesc in povestioara respectiva. Cel putin pentru mine.


23 decembrie 2011, 16:34

Awesome posts

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Blog Archive

Return to top of page Copyright © 2011 | Platinum Theme Converted into Blogger Template by Hack Tutors