Cerise Delacroix - Part II

(Pentru a citi prima parte, click aici: Cerise Delacroix - And so it begins)



Se facuse noapte si deja picioarele imi inghetasera....simteam durerea dar nu voiam sa par slaba in fata lui.Trecusem pe langa un cimitir, si pentru o secunda credeam ca acela era locul.Ma inselasem, caci el nici macar nu incetini.Am trecut apoi pe langa o biserica catolica iar Nigel isi facuse cruce.Eram intrigata dar inca nu aveam curajul de a intreba incotro ne indreptam.L-am auzit spunandu-mi ca am ajuns, si parca trezita dintr-un somn lung, am privit catre o casa veche, inca frumoasa, dar peste care anii incepusera sa isi puna amprenta.Am traversat gradina tinand inca strans bratul barbatului misterios, fara sa spun o vorba, intrebandu-ma daca nu cumva am gresit urmandu-l.

Casa? Casa era incredibil de mare, cu coridoare interminabile si camere intunecate, totul fiind luminat doar de lumanarea pe care Nigel mi-o daduse.Umbrele noastre se intindeau peste draperiile din catifea cenusie si pareau a dansa in jurul lumanarii ce palpaia. Am intrat impreuna intr-una din camere si am aprins lemnele din semineu.Mi-am dat jos haina, ramanand intr-o roche simpla, neagra, cu gulerul ridicat.M-am asejat pe canapea, si fara a spune un cuvant, asteptam.Nigel veni langa mine.Inima imi batea tare...imi prinse fata intre mainile sale si ma privii direct.Acum, ca si inainte, intreba pe un ton sobru daca doresc ceea ce are de oferit si daca stiu ce inseamna cu adevarat „noaptea eterna”.
Tremuram.Am raspuns ca da.A fost cel mai scurt „da” din viata mea.El a zambit si a inceput sa isi desfaca camasa.Ajuns la ultimul nasture, ma privii iar.Abdomenul sau alb, aproape ca stralucea la lumina semineului.Ma saruta.Am acceptat sarutul lui si simtind mainile sale peste trupul meu am abandonat lumea aceasta, pentru a renaste in noapte.Am simtit cum devin usoara, ca si cum sufletul meu parasea corpul acela de plumb.Langa umbrele noastre acum dansau si sufletele...impreunate intr-un dans al trezirii.L-am simtit miscandu-si usor buzele peste corpul meu, oprindu-se asupra gatului....l-am simtit muscand usor si apoi mai puternic....am simtit durere si placere...am simtit cum sufletul se intoarce in corp, rupt in mii si mii de bucati, risipindu-se in fiinta mea.Durerea devenea din ce in ce mai puternica.Doream sa strig, dar el imi acoperii buzele cu ale sale.Atunci am realizat: muream.

Deja?Atat de repede?Parca trecuse doar o clipa....m-am ridicat de pe canapea si m-am indreptat spre el.Ma astepta la geam.L-am imbratisat si am ramas amandoi asa pentru cateva minute.Apoi, Nigel a indepartat draperia si ma lasa sa privesc afara.Era deja amiaza.Nu m-am ferit de lumina, ci am acceptat-o in sufletul meu.Acum intelegeam totul.Intr-o singura noapte, sute de informatii se cristalizasera in mintea mea.In plus, sentimente noi ma inconjurau.Parea ca intelegeam, pentru prima data, lumea.Si lumea ma intelegea pe mine.

Cand mi-am intors privirea, Nigel disparuse.A plecat asa cum a venit.Fara cuvinte inutile, fara a spune mai multe despre el.Nici acum, dupa atata vreme, nu stiu mai mult decat cele aflate in prima zi.
Daca ne-am mai vazut? Stiu, poate va suna ciudat, dat fiind anii ce s-au scurs fara ca nici unul dintre noi sa nu imbatranim, dar nu.Din acea noapte de iarna petrecuta intr-o casa despre care urma sa aflu mult mai multe in zilele ce au urmat, nu l-am mai vazut si nici nu am auzit de el.Un timp am incercat sa il caut: eram totusi o fata tanara si prostuta.Consideram darul lui prea mare, doream sa il intalnesc iar, sa ii multumesc asa cum se cuvinea.Dar nu....el a disparut.

In zilele ce au urmat, am ramas in casa cea veche,transformata in hotel.Camerista imi spusese ca toate camerele erau ocupate de tineri ca noi si ca nu era deloc ciudat ca tanarul sa plece dupa o noapte sau doua.
Am hotarat sa il astept...

Va urma...