Clash of the Titans (2010) - review

Ieri am fost la Clash of the Titans impreuna cu twitteristii la intitiativa ChioChips #chioFilm. Merci Panduzu!

Iar azi, furand net de la sis, am reusit sa scriu si eu review.ul.
Sau mai bine spus : De ce sa nu vezi Clash of the Titans (2010).

1. Cu toate ca marile cinematografe anunta filmul ca unul 3D, vei avea surpriza de a constata ca cele mai multe scene de lupta sunt filmate tot in modul clasic.Ca o nota umoristica, genericul de final contine probabil cele mai multe imagini 3D (the rolling of the credits).

2. Stim din experienta ca producatorii si scenaristii au tendinta de a divaga de la clasicele povestiri mitologice, pentru a le face mai picante sau antrenante. Dar Clash of the Titans este atat de departe de sursa incat nici nu te miri cand vezi krakenul si Djinnii (creaturi din mitologia nordica, respectiv orientala).

3. Daca ai vazut Dune, LOTR, HellBoy II, Beowulf, Harry Potter si Avatar, nici nu merita sa te asezi la coada pentru bilete.Clash of the Titans are cate putin din toate: putine peisaje, putine decoruri, putin 3D, putine ferigi, putin mai multe poante si foarte putin CGI de calitate.

4.Daca esti fan sau macar ai auzit de Ray Harryhausen atunci nu te duce sa vezi remake.ul acesta!Originalul este mult mai bun!


5. Vulturii plesuvi nu traiesc in Grecia! Oricat de multe filme patriotice ajungem sa inghitim din partea americanilor, tot nu vom uita ca in mitologie vulturii nu erau asociati cu Zeus.!

Bonus: pentru cei care au avut, ca si mine, nelamuriri in privinta bufnitei mecanizate, ei bine, ea este un personaj de valoare in Clash of the Titans din 1981.

[Read More...]

Scrisori catre Cassiopeia - I

Sa ne imaginam...

Sunt un fulg de zapada.Plutesc in aer infruntand vantul; ai grija de mine atunci cand cad pe parul tau blond.
Nu ma lasa sa ma topesc si sa ma transform in lacrima.

Sunt racoarea de dimineata, cea pe care o simti cand schimbi autobuzele in Ghencea.Pentru o secunda te trezesc, atingandu.te cu degetele mele reci.

Sunt melodia rock despre care pana acum spuneai ca te enerveaza.Ai ascultat mai bine si acum chiar incepe sa iti placa de mine.

Sunt visul acela pe care stii ca l.ai visat, dar in care amanuntele sunt tulburi.Nu ma alunga doar pentru ca la inceput nu ma intelegi.

Sunt amintirea fetei pe care nu ai sarutat.o in noaptea aceea .
Sunt sansa pe care o primesti.

(Recunosc si eu sunt uneori reticenta in fata unor lucruri noi.)

Pentru W de la Orion.

[Read More...]

The strings of the violin

[asculta si citeste]



Sufletul ei plutea spre al treilea Cer, cand a auzit strigatul lui disperat.Era oarecum impacata si simtea linistea cum ii dizolva incet fiinta.

Dar el era acum singur.Plangea langa mormantul ei de sapte zile.Chiar daca prietenii lor il vizitau, incercau sa il inveseleasca sau sa il duca cu forta departe...el tot langa ea se intorcea si plangea.
Ii promisese ca nu isi va lua viata, ii promisese ca nu o va urma decat atunci cand ii va fi dat.Dar durerea era atat de mare...
Inima i se uscase de cand ea il parasise.

Nici macar muzica nu il mai interesa.Frunzele nu mai aveau culoare, iar ciresii infloriti nu mai inmiresmau aerul diminetii.Vioara ii zacea in maini, rece, tacuta.Simtea cum nu mai avea puterea sa creeze fara inspiratia pe care ea o oferea.Si atunci plangea...

Ea stia ca daca isi va intoarce privirea catre Pamant, nu i se va mai permite sa urce.Iar lumina calda a Cerurilor o chema.Simtea cum pacea eterna o inconjura in uitare.Dar trebuia sa o faca.Tanarul muzician fusese marea ei dragoste si acum, cand il vedea cum se stinge si isi iroseste talentul, nu il putea lasa singur.
Asa ca isi intinse bratele de lumina catre Pamant.

Coborand prin ceruri albastre, pline de stele, sufletul se ascutea intr.o sageata transparenta.Acum putea sa il vada: statea sprijinit de piarta rece a mormantului, strangand in brate vioara.Ii simtea durerea din ce in ce mai puternic, dar stia ca dragostea lor putea invinge totul.

Tanarul inchise ochii pentru cateva clipe.Isi vazu iubita, inconjurata de o lumina calda.Tinea in mainile sale fine vioara.Il indemna sa cante.Sa cante dragostea lor in intreaga lume.

Cand s.a trezit, tanarul a vazut copacii verzi si a simtit mireasma florilor de cires.A privit cerul si a zambit.Apoi, a inceput sa cante.
Nimeni in lume nu mai auzise un cantec atat de frumos.Era ca si cum tanarul si vioara se uneau de fiecare data cand cantau.

Iar atunci cand melodia se termina, iar lacrimile lui mangaiau arcusul, corzile viorii vibrau si ele.

[Read More...]

Recapata Speranta! -ultima parte-

(continuare)

Dosarul era plin cu fise medicale.Toate analizele si foile de externare erau asezate in ordine cronologica.Asa am aflat ca il cheama Vlad si ca in ultima luna trecuse prin spitale de trei ori.Data cea mai recenta fiind 18 septembrie (vineri-inainte de plecarea la Buzau).

Imi spune ca acum se intoarece la spital.Il astepta o noua serie de tratamente, pe care nu o considera salvatoare.Ma indeamna sa citesc si ultimele pagini.Sunt schitele unui testament.

"- Iti doresti sa ....", nu am putut termina intrebarea.
"- Da.", mi.a raspuns resemnat.
"- Dar..."
"- E cea mai buna varianta.Pentru toti."

Trenul incetineste.Nici nu observasem ca ajungeam in Bucuresti.
Inchid dosarul si il inapoiez.Ramanem amandoi pe loc.Nu mai stiam ce sa ne spunem unu altuia.Trenul se opreste, iar vecinii de scaune se ridica grabiti.Pentru ei, viata mergea inainte...
Chiar in acel moment, cand mi se parea ca urma sa imi mai spuna ceva, telefoanele noastre incep sa sune.
Mi.am caut telefonul prin geanta si am raspuns grabita.Urma se ma intalnesc cu tata in gara. Cand am inchis am observat ca Vlad se ridicase si isi luase bagajele.

"- Ceva ultime cuvinte?", ma intreaba zambind.
"- Recapata speranta!"
"- Chiar ma asteptam la asa ceva din partea ta."
"- Stiu: cam corny dar suna oarecum potrivit."
Zambim amandoi.
"- Poate ne vom revedea intr.o gara, Roscato! Daca nu, sigur te voi astepta la capatul drumului."

Trenul merge mai departe pentru noi.Fiecare statie in care oprim ne face sa intelegem lumea mai profund.Fiecare calator aduce cu el o noua pasiune, un nou scop, o noua dragoste.E alegerea noastra : putem renunta de la inceput sau putem lupta pana in ultimul moment.

Catre Vlad: Sper sa regasesti dorinta de a vedea viata frumoasa!Chiar si in ultimul moment...

[citeste: prima parte si cea de.a doua]

[Read More...]

Recapata Speranta! -partea II-

(continuare)

Zambesc: chiar la asta ma gandeam si eu.Nu pot sa recunosc pentru ca probabil ar crede ca imi place de el.Adevarul e ca...

"- Noi suntem trenul iar ocaziile din viata sunt garile", i.am raspuns.
"- Si atunci cine sunt calatorii?"
"- Calatorii sunt fluturii din stomac", spun eu fara sa ma gandesc prea mult.

Nici nu am realizat ce am zis!Doamne!Ca nuca in perete!Poate nu a auzit...El ma priveste ganditor.

"- Esti foarte interesanta."
"- Eu spun ca sunt ciudata..."

(Iar am trantit.o!)
Dar el incepuse sa rada si observ ca are dinti perfecti.Rad si eu.Am ras impreuna.

Intorsi la locurile noastre inghesuite, tot restul drumului am vorbit despre viata, muzica si carti.Mi.a spus ca ii placeau jocurile pe calculator, dar ca nu mai vede rostul de a evada.Era din nou trist.Incearca sa schimbe subiectul.Se fereste.

"- De ce esti trist". vine randul meu sa intreb.
"- Nu sunt!"
"- Ba da; esti, dar te ascunzi.Sunt o necunoscuta (nici macar nu ne prezentasem), nu vad de ce te.ai ascunde de o persoana pe care probabil nu o vei revedea.
"- Poate ca ai dreptate..."
"- Stiu ca am!"
"- Esti mereu atat de sigura pe tine?"
"- Nu.Doar cu persoanele pe care nu le cunosc."

Incepe iar sa rada si descopar ca imi place rasul lui.Imi spune ca trebuie sa imi arate ceva.

Deachide geanta laptopului si scoate un doasr gros. Ma indeamna sa citesc.
(va urma)

[citeste prima parte aici]

[Read More...]

Recapata Speranta! -partea I-

[dupa caz real]

Doua vrabii plutesc pe cerul albastru.Le urmaresc pana cand trenul le scoate din campul meu vizual.Imi simt sufletul cald.
Era prima data cand ridicam ochii din revista de moda cumparata din gara.Mi.am deschis doza de RedBull si am privit in compartiment.
Trenul era plin, dar parca mai multe bagaje decat oameni.Era sfarsit de weekend si lumea se grabea spre Bucuresti.Iau inghitituri mari din energizant si imi spun ca sunt singura care nu se grabeste...

Dar sirul gandirii imi este intrerupt de o usoara bataie pe genunchi.Tanarul din locul de vis-a-vis imi atragea atentia.Nu avea mai mult de 25 de ani, era ras in cap si purta sosete la sandale.Avea langa el geanta de laptop si sub scaun un rucsac de 65 de litrii.Imi zambea si imi facea semn sa opresc muzica.
Intrigata, mi.am dat jos castile si i.am zambit inapoi.Avea ochii caprui si unghiile roase.In jurul incheieturii stangi purta un elastic subtire.

"- Stiai ca energizantele nu sunt bune pentru inima?" , mi.a spus pe un ton jucaus.
"- Stiu, doar daca le consumi des", am raspuns eu incercand sa ma apar.
"- Si tu nu faci asta, nu?"
"- Nuuuu, doar atunci cand este nevoie."(Logic ca minteam)
"- Si acum chiar e nevoie?"
"- Da!Ma asteapta o seara luuunga".

Si asa am inceput sa ii povestesc de iesirile de duminica, la stand up, de ceea ce am facut in weekend si de dorinta de a ma intorce schimbata in Bucuresti.
El mi.a povestit de petrecerea la care a fost.O nunta.A fratelui sau.A adaugat ce este probabil ultima nunta la care va merge.Zambeste, dar de aceasta data o umbra de tristete i.a strabatut fata palida.

Ajunsi in Ploiesti, m.a intrebat vreau sa ies la o tigara.I.am raspuns ca nu sunt fumatoare, dar ca il voi acompania totusi.Ba chiar i.am oferit bricheta mea portocalie.

Gara era goala.(Cine sa mai plece duminica dupa-amiaza?)

Ma intreaba de ce sunt trista, pentru ca ramasesem cu privirea pierduta in zare.

"- Traim prea putin..." , i.am raspuns eu.(Nici nu stiu de ce am spus asta)
Pentru cateva momente a ramas cu tigara in mana,ganditor.

"- Nu ti se pare ca viata e precum o cale ferata?" intreaba dintr.o data.

(va urma)

[citeste partea a II.a aici]

[Read More...]

Cerise Delacroix - Part II

(Pentru a citi prima parte, click aici: Cerise Delacroix - And so it begins)



Se facuse noapte si deja picioarele imi inghetasera....simteam durerea dar nu voiam sa par slaba in fata lui.Trecusem pe langa un cimitir, si pentru o secunda credeam ca acela era locul.Ma inselasem, caci el nici macar nu incetini.Am trecut apoi pe langa o biserica catolica iar Nigel isi facuse cruce.Eram intrigata dar inca nu aveam curajul de a intreba incotro ne indreptam.L-am auzit spunandu-mi ca am ajuns, si parca trezita dintr-un somn lung, am privit catre o casa veche, inca frumoasa, dar peste care anii incepusera sa isi puna amprenta.Am traversat gradina tinand inca strans bratul barbatului misterios, fara sa spun o vorba, intrebandu-ma daca nu cumva am gresit urmandu-l.

Casa? Casa era incredibil de mare, cu coridoare interminabile si camere intunecate, totul fiind luminat doar de lumanarea pe care Nigel mi-o daduse.Umbrele noastre se intindeau peste draperiile din catifea cenusie si pareau a dansa in jurul lumanarii ce palpaia. Am intrat impreuna intr-una din camere si am aprins lemnele din semineu.Mi-am dat jos haina, ramanand intr-o roche simpla, neagra, cu gulerul ridicat.M-am asejat pe canapea, si fara a spune un cuvant, asteptam.Nigel veni langa mine.Inima imi batea tare...imi prinse fata intre mainile sale si ma privii direct.Acum, ca si inainte, intreba pe un ton sobru daca doresc ceea ce are de oferit si daca stiu ce inseamna cu adevarat „noaptea eterna”.
Tremuram.Am raspuns ca da.A fost cel mai scurt „da” din viata mea.El a zambit si a inceput sa isi desfaca camasa.Ajuns la ultimul nasture, ma privii iar.Abdomenul sau alb, aproape ca stralucea la lumina semineului.Ma saruta.Am acceptat sarutul lui si simtind mainile sale peste trupul meu am abandonat lumea aceasta, pentru a renaste in noapte.Am simtit cum devin usoara, ca si cum sufletul meu parasea corpul acela de plumb.Langa umbrele noastre acum dansau si sufletele...impreunate intr-un dans al trezirii.L-am simtit miscandu-si usor buzele peste corpul meu, oprindu-se asupra gatului....l-am simtit muscand usor si apoi mai puternic....am simtit durere si placere...am simtit cum sufletul se intoarce in corp, rupt in mii si mii de bucati, risipindu-se in fiinta mea.Durerea devenea din ce in ce mai puternica.Doream sa strig, dar el imi acoperii buzele cu ale sale.Atunci am realizat: muream.

Deja?Atat de repede?Parca trecuse doar o clipa....m-am ridicat de pe canapea si m-am indreptat spre el.Ma astepta la geam.L-am imbratisat si am ramas amandoi asa pentru cateva minute.Apoi, Nigel a indepartat draperia si ma lasa sa privesc afara.Era deja amiaza.Nu m-am ferit de lumina, ci am acceptat-o in sufletul meu.Acum intelegeam totul.Intr-o singura noapte, sute de informatii se cristalizasera in mintea mea.In plus, sentimente noi ma inconjurau.Parea ca intelegeam, pentru prima data, lumea.Si lumea ma intelegea pe mine.

Cand mi-am intors privirea, Nigel disparuse.A plecat asa cum a venit.Fara cuvinte inutile, fara a spune mai multe despre el.Nici acum, dupa atata vreme, nu stiu mai mult decat cele aflate in prima zi.
Daca ne-am mai vazut? Stiu, poate va suna ciudat, dat fiind anii ce s-au scurs fara ca nici unul dintre noi sa nu imbatranim, dar nu.Din acea noapte de iarna petrecuta intr-o casa despre care urma sa aflu mult mai multe in zilele ce au urmat, nu l-am mai vazut si nici nu am auzit de el.Un timp am incercat sa il caut: eram totusi o fata tanara si prostuta.Consideram darul lui prea mare, doream sa il intalnesc iar, sa ii multumesc asa cum se cuvinea.Dar nu....el a disparut.

In zilele ce au urmat, am ramas in casa cea veche,transformata in hotel.Camerista imi spusese ca toate camerele erau ocupate de tineri ca noi si ca nu era deloc ciudat ca tanarul sa plece dupa o noapte sau doua.
Am hotarat sa il astept...

Va urma...

[Read More...]

Cerise Delacroix - And so it begins

„Uita tot ce stiai despre vampiri.Pana acum nu ai vazut niciunul in carne si oase, nu?Ei...acum ma ai in fata.Ce doresti sa ma intrebi?
Tarusi?Cruci?Apa sfintita? Nu cred ca exista putere mai mare decat cea a lui Dumnezeu.Sunt ortodoxa apropo....in caz ca te vei intreba cum am fost botezata, numele meu crestin este Cerise Delacroix, nascuta in anul de gratie 1988 in Paris.
Sa revenim la intrebarile tale....Lumina zilei?Amiaza este cea mai frumoasa parte a zilei....mai ales petrecuta in parc cu o inghetata si o carte buna.
Voi anticipa cealalta intrebare, pentru ca vad influenta lui Stoker asupra ta.Nu dorm in cosciug, dar prefer un pat tare, cu saltea medicinala.De ce?Asa am fost obisnuita, dar nu sunt pretentioasa: pot dormi perfect si „in puf”.
Ce mai vrei sa stii?De ce iti spun toate astea, tie, acum, in acest moment?
Voi zambi sarcastic si iti voi raspunde ca am devenit nostalgica in ultimii 180 de ani.Poate inainte de a impartii o cina cu cineva, doresc sa imi povestesc viata...precum facea Lestat( ce parodie pare acum acea oglindire stramba a noastra).

Nemurirea nu exista.Doar o viata lunga.....lunga....extrem de lunga.Firul se va rupe incet ....nici macar eu nu cred in nemurire.Era o perioada cand tanjeam sa traiesc eternitatea sau mai bine spus, promisiunea unei eternitati.Eram o fata mica si proasta pe atunci.Ce poate intelege o tanara de doar 20 de ani din iluzia vietii vesnice?

Eram atat de tanara si aproape speriata de viata ce se intindea in fata mea, ca o pagina alba.Stiam ca in mod normal, 80 de ani era o varsta bunicica pentru a muri si in plus nici o femeie din familia mea nu traise mai mult de 76 de ani.Dar eu doream mai mult si nu stiam sa ma multumesc cu putin.
Voiam sa calatoresc in toata lumea sau poate dincolo de ea, sa citesc, sa invat de la cei din jurul meu si sa ii invat de altii.Aveam planuri mai mari decat imi permitea timpul si asta am realizat chiar in anul in care implineam 20 de ani.

Asa ca am inceput sa ma documentez, incercand sa aflu secretele vietii vesnice.Nu a fost usor, dar in mai putin de un an am reusit sa imi creez poate cea mai mare baza de date despre metodele de a prelungii viata.Nimic nu ma ademenea mai tare decat „noaptea eterna”.Prietenul meu ma ameninta deja ca ma va parasii dar continuam sa imi traiesc viata in acel mod.Ce mod intrebi?Ma pregateam sa devin vampir.Incepusem sa nu mai seman a fiinta vie, pierzandu-mi incet culoarea din obraji sau placerea de a mai sta in lumina.Credeam pe atunci ca asta insemna sa fi vampir...exact ce crezi si tu acum: acele povesti despre biserica, lumina si cimitire.

Era iarna cand l-am intalnit prima data pe Nigel.Era australian si avea accent puternic cand vorbea franceza.Ne intalnisem intr-o piata din centrul Parisului,in jurul orei pranzului.Probabil saream in ochi in costumatia mea bizara: un palton lung negru, ghete cu toc inalt,un fular complet negru infasurat in jurul gatului si o caciula trasa cat mai pe ochi.Parul roscat-portocaliu se revarsa peste umeri, buclele incurcandu-se pe alocuri in fular.Ochii gri pareau speriati de lumina si de multimea studentilor adunati langa fantana din centrul pietei.Imi aduc aminte si acum cum Nigel s-a apropiat de mine in fuga si prinzandu-ma puternic de brat, ma impins langa vitrina unui magazin.
Prima privire, prima intersectare cu ochii lui de un negru profund....nu le voi uita niciodata.

A zambit si mi-a spus sa il urmez daca doresc cu adevarat „Noaptea Eterna”.

Va Urma...

(thanks for the image: Jana Schirmer)

[Read More...]