The strings of the violin

[asculta si citeste]



Sufletul ei plutea spre al treilea Cer, cand a auzit strigatul lui disperat.Era oarecum impacata si simtea linistea cum ii dizolva incet fiinta.

Dar el era acum singur.Plangea langa mormantul ei de sapte zile.Chiar daca prietenii lor il vizitau, incercau sa il inveseleasca sau sa il duca cu forta departe...el tot langa ea se intorcea si plangea.
Ii promisese ca nu isi va lua viata, ii promisese ca nu o va urma decat atunci cand ii va fi dat.Dar durerea era atat de mare...
Inima i se uscase de cand ea il parasise.

Nici macar muzica nu il mai interesa.Frunzele nu mai aveau culoare, iar ciresii infloriti nu mai inmiresmau aerul diminetii.Vioara ii zacea in maini, rece, tacuta.Simtea cum nu mai avea puterea sa creeze fara inspiratia pe care ea o oferea.Si atunci plangea...

Ea stia ca daca isi va intoarce privirea catre Pamant, nu i se va mai permite sa urce.Iar lumina calda a Cerurilor o chema.Simtea cum pacea eterna o inconjura in uitare.Dar trebuia sa o faca.Tanarul muzician fusese marea ei dragoste si acum, cand il vedea cum se stinge si isi iroseste talentul, nu il putea lasa singur.
Asa ca isi intinse bratele de lumina catre Pamant.

Coborand prin ceruri albastre, pline de stele, sufletul se ascutea intr.o sageata transparenta.Acum putea sa il vada: statea sprijinit de piarta rece a mormantului, strangand in brate vioara.Ii simtea durerea din ce in ce mai puternic, dar stia ca dragostea lor putea invinge totul.

Tanarul inchise ochii pentru cateva clipe.Isi vazu iubita, inconjurata de o lumina calda.Tinea in mainile sale fine vioara.Il indemna sa cante.Sa cante dragostea lor in intreaga lume.

Cand s.a trezit, tanarul a vazut copacii verzi si a simtit mireasma florilor de cires.A privit cerul si a zambit.Apoi, a inceput sa cante.
Nimeni in lume nu mai auzise un cantec atat de frumos.Era ca si cum tanarul si vioara se uneau de fiecare data cand cantau.

Iar atunci cand melodia se termina, iar lacrimile lui mangaiau arcusul, corzile viorii vibrau si ele.